Citroen C4 si Renault Megane, un duel clasic francez in clasa compacta

 »  Home »  Stiri »  Citroen C4 si Renault Megane, un duel clasic francez in clasa compacta


Citroen C4 si Renault Megane, un duel clasic francez in clasa compacta

[Joi, 10 Ian 2008]

Cea mai ieftina varianta de C4 costa 11.940 cu TVA, iar cel mai ieftin Megane Bicorp ajunge la aproape 13.500 de euro.

De foarte mult timp, francezii incearca sa se apropie de rivalii germani in segmentul clasei compacte, unde modele precum Volkswagen Golf sau Opel Astra fac de ani buni legea. Varful de lance al industriei auto franceze in aceasta batalie este Renault Megane, cea mai vanduta compacta in Franta, si Citroen C4, un demn inlocuitor al fostei Xsara.

Citroen a reprezentat "altceva", a fost cu un pas in fata concurentei la aproape toate capitolele. Si aici merita amintite legende precum masina care a motorizat Franta dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Citroen 2CV, sau Traction, prima limuzina cu tractiune pe punte fata, ori superbul DS, una dintre bijuteriile anilor 50 - 60, masina presedintilor de stat si a starurilor de cinema.

Lasand nostalgia la o parte, C4 continua traditia de aproape 80 de ani, adica nonconformism, pentru ca aceasta este trasatura definitorie a modelelor constructorului francez. C4 arata "mai altfel" decat concurenta, fie ca este vorba de varianta cu trei sau cinci usi, designul fiind un punct forte al modelului.

Cei de la Citroen au fost mereu atrasi de inovatie, de noi forme de expresie stilistica, design nonconformist sau de performante superioare, cel putin in tehnologia diesel. Mereu am fost atras de formele un pic ciudate ale modelelor constructorului francez, cu toate ca designul modelelor Citroen nu a fost niciodata urat.

Farurile sunt de dimensiuni enorme, ocupand aproape tot "botul" masinii, in stilul celor de la noilor modele Peugeot. Aspect ce poate fi trecut la minusuri, pentru ca enormele faruri costa destul de mult, 233 de euro bucata, cu TVA, insa poate sa fie si practic, pentru ca, mai mult ca sigur, un far costa mai putin decat o capota.

La interior este continuata ideea nonconformismului de la exterior, pentru ca nu o sa gasiti ceasurile de bord, clasice, amplasate in spatele volanului.

Acestea nu exista in forma binecunoscuta, ci sunt, cum altfel intr-un Citroen, altfel amplasate si gandite. Kilometrajul este electronic si il regasim fix in mijlocul bordului masinii, iar turometrul este gradat electronic, exact ca in genul celor din monoposturile de Formula 1.

Habitaclul este destul de spatios, totusi, in limitele clasei, pentru ca nu dimensiunile primeaza la C4, ci formele. Un alt aspect interesant al interiorului masinii il reprezinta volanul, evident, altfel decat la concurenta.

Spre deosebire de alti constructori, Citroen a ales sa introduca in productia de serie volanul cu partea din mijloc fixa, o dotare care cere timp de acomodare, insa extrem de practica, pentru ca nu o sa va rasuciti mainile in timpul unei curbe sa gasiti butoanele instalatiei audio de pe volan, ca la alte masini.

Citroen C4, o compacta nonconformista

Modelul testat de noi era propulsat de bine cunoscutul 2.0 HDI ce dezvolta 138 de cai putere si un cuplu maxim de 320 de newton metru, arhisuficient pentru a imprima un comportament sportiv masinii. Cu aceasta motorizare sub capota, C4 chiar reuseste sa se incadreze in clasa masinilor "sprintene", si asta fara sacrificiul suprem, consumul de carburant.

Chiar daca avea de-a face cu un agregat de 2.000 de centrimetri cubi, consumul mediu afisat de computerul de bord a fost de 7-7,5%, rezonabil, mai ales in traficul de cosmar din Bucuresti. Intretinerea unui Citroen C4 nu va lasa cu contul bancar pe zero, mai ales daca nu aveti de infruntat evenimente majore care sa necesite reparatii capitale.

Pentru motorul diesel de doi litri, prima revizie costa 118 euro, din care schimbul de ulei 35 de euro, iar filtrul de ulei si cel de polen costa 15, respectiv 29 de euro. La aceste consumabile mai adaugati 39 de euro manopera si ajungeti la cei 118 euro.

Preturile au TVA inclus. La revizia de 60.000 de km, costurile sunt mai crescute pentru ca si numarul de consumabile schimbate este mai mare si include uleiul de motor si filtrul aferent 50 de euro, filtrul de polen 29 de euro, cel de combustibil 24 de euro, manopera ajunge la 56 de euro, iar totalul costurilor acestei revizii ajunge la 185 de euro, cu TVA.

In cazul in care sunteti nevoit sa schimbati si altceva, in afara de consumabile, un far costa 233 de euro, bara de protectie fata ajunge la 315 euro, parbrizul va scoate din buzunar 263 de euro, in timp ce un kit de ambreiaj costa 290 de euro.

Toate preturile au calculate TVA-ul. Cea mai ieftina varianta de C4 este aceea cu trei usi cu motorizarea pe benzina de 1,4 litri si 90 de cai putere si costa 11.940, cu TVA, in timp ce varianta de top, cu motorizarea diesel 2.0 HDI costa cu tot cu TVA 20.100 euro. La testele de impact EURONCAP Citroen C4 s-a dovedit a fi un autovehicul rezistent, ce merita cele 5 stele obtinute.

Celula de siguranta stabila si-a protejat bine ocupantii. Sistemul de retinere include airbaguri pentru sofer si pasager, centuri pretensionate cu limitatoare de sarcina si avertizare sonora pentru centura de siguranta a soferului si locurile din spate.

Protectia oferita copiilor a fost buna, iar in cazul pietonilor eficienta sistemelor a fost la fel de buna. Modelul testat avea in dotarea standard ABS, ESP, asistenta la franare, limitator de viteza si repartitor al fortei de franare.

Renault Megane nu mai reprezinta de mult o necunoscuta pentru majoritatea romanilor, fie ca este vorba de varianta in cinci usi sau cea sedan. In fapt, varianta sedan este locomotiva vanzarilor de Megane in Romania, pentru ca in 2007 acest model a cunoscut cea mai spectaculoasa crestere a vanzarilor, ajungand la peste 11.800 unitati comercializate, cu 73% mai mult fata de 2006.

Renault Megane, un clasic pe piata romaneasca

Renault per total a inregistrat vanzari bune anul trecut pe piata romaneasca, unde a reusit sa comercializeze aproximativ 33.000 de unitati, cu 37% mai mult fata de anul trecut, peste 29.000 dintre acestea fiind autoturisme.

Constructorul francez reuseste sa vanda in continuare foarte bine modelul Megane, chiar daca nu mai este la prima tinerete. Cu toate acestea, Megane reuseste sa se reinventeze si sa surprinda placut un conducator auto care nu are prea mari pretentii de la un autoturism.

Despre designul masinii s-a tot vorbit de-a lungul timpului, iar desenul partii posterioare a modelului a iscat adevarate polemici in presa de specialitate. Ba este ciudat, ba nu este practic, ba se termina brusc. In fine, mii de pareri care mai de care, ce nu au reusit sa stirbeasca din succesul modelului.

Calitatea materialelor folosite la interior este destul de buna, ba chiar merita o nota buna pentru plasticele de bun-simt utilizate. Trebuie sa mentionez totusi ca este sesizabila diferenta calitativa intre materialele folosite in modelul produs in Franta si varianta sedan, construita in Turcia. Asta nu inseamna ca diferenta este ca de la cer la pamant, totusi este pacat ca aceste mici diferente se vad.

Designul atrage in continuare

Ai la indemana spatii de depozitare cam peste tot, in usi, sub picioarele pasagerilor fata, in cotiera, in buzunarele de pe scaunele fata, iar dimensiunile torpedoului sunt rezonabile, acesta avand si posibilitatea de racire.

In general nu ar trebui sa se auda celebrii "greierasi" in habitaclu, insa modelul testat este cu acoperis amovibil din sticla, iar imbinarile plasticelor din plafon scartaie, mai ales cand treci peste desele denivelari din asfalt. Portbagajul este destul de spatios pentru clasa sa, oferind suficient loc pentru o geanta mare de voiaj si pentru inca doua, trei bagaje mai mici.

Pozitia de condus e relativ inalta, tipica pentru constructorul francez. Acest lucru poate deveni deranjant pentru persoanele ceva mai inalte sau pentru cei care prefera un condus mai sportiv, pentru ca nu vor gasi o pozitie confortabila. Scaunele sunt bine profilate, cu un bun suport lateral. Se sta foarte bine in fata, cel putin atata timp cat pe bancheta nu ai pasageri, pentru ca acolo spatiul este destul de mic.

Persoanele mai inalte isi vor gasi cu greu o pozitie comoda, ori se vor multumi sa stea cu capul aproape de tavan. Ar fi bine sa renuntati la ideea de a porni la un drum lung cu inca trei prieteni, pentru ca cel putin doi dintre ei vor fi chinuiti in spate. A cincea persoana nici nu poate intra in discutie, asta daca nu este vorba de un copil.


Citeste tot articolul in : ADEVARUL



Alte stiri financiare/auto similare


Taxa auto editia toamna - iarna

Cititi mai jos Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2008 pentru stabilirea unor masuri privind taxa de poluare pentru autovehicule a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 825, din 08.12.2008....

Lexus si Mercedes lanseaza pe sosele sedan hibrid de lux

Constructorii isi plimba cele mai noi modele de masini la toate targurile interantionale de profil, sperand sa atraga atentia cumparatorilor. Cum piata auto este in declin, iar tendinta este de a opta pentru masini cu consum redus sau cu combustibil ecolo

Dealerii auto tin cu dintii de preturi

Desi vanzarile de masini au scazut cu 50% in noiembrie, importatorii mizeaza doar pe promotii temporare pentru a se redresa. Asigurare CASCO, dobanda zero, anvelope gratuite, cu asta vor comerciantii de autoturisme sa isi ademeneasca potentialii clienti..

Taxa auto se va tripla si pentru masinile noi Euro 4 cu motoare mai mari de 2 litri

Taxa de poluare auto se va tripla si pentru masinile noi Euro 4 care au motoare mai mari de 2.000 de centimetri cubi, deoarece ordonanta Guvernului aprobata joi scuteste de la plata doar posesorii de masini...

Dacia creste cu 14% pe o piata franceza in declin

Dacia a intregistrat in noiembrie cea mai mare crestere a vanzarilor de automobile din piata franceza, cu un avans de 14%, fiind urmata de grupul italian Fiat (plus 9%) si Renault (plus 1,2%), in timp ce...

Creste taxa de poluare pentru masinile second hand?

Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, dupa vizita la Centrul de incercari automobile Titu, ca in sedinta de joi Executivul va lua in discutie majorarea taxei de poluare pentru masinile de ocazie...

100.000 de automobile Dacia in Franta

Vanzarile Dacia in Franta au atins deja pragul de 100.000 de automobile ale marcii de cand aceasta a fost lansata pe piata franceza....

    BUBOR / ROBOR
    ON: 6
    1M: 5.92
    3M: 6.03
    6M: 6.23
    12M: 6.25
    EURIBOR
    1M: 0.847
    3M: 1.045
    6M: 1.269
    12M: 1.54
    LIBOR
     USDCHF
    1M: 0.25625 0.13167
    3M: 0.28844 0.17083
    6M: 0.4525 0.24
    12M: 0.76538 0.51833

    Evolutie BUBOR/EURIBOR
Home  ::   Taxe si acte auto  ::   Stiri auto  ::   Lumea auto  ::   Cauta Credit auto  ::   Cauta leasing auto   ::   Contact  ::   Asigurari auto  ::   Termeni si conditii  
Copyright © Credite-auto.ro 2007 - 2012
AutoMol.ro - taxa auto, chestionare auto, anunturi auto cu poza pt masini noi si masini second hand Compara dobanzi bancare la depozite si conturi de economii oferite de banci