Creditele de consum si ipotecare in monede exotice au sarit de 2 mld. euro
[Vineri, 30 Mai 2008]
Apetitul populatiei pentru creditele in monede exotice ramane ridicat in ciuda avertismentelor lansate in repetate randuri de BNR.
Soldul creditelor de consum si ipotecare in alte valute decat leul sau euro a facut un salt cu peste 10% in martie, trecand de echivalentul a doua miliarde de euro, potrivit datelor prezentate de banca centrala.
Francul elvetian este principala moneda utilizata de banci la creditare dupa euro si leu, in conditiile in care cererea pentru imprumuturi in dolari sau alte valute este foarte mica, cel putin in cazul populatiei.
Cea mai mare parte a creditelor in monede exotice sunt din categoria celor de consum, cu un sold de echivalentul a 5,5 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro) la sfarsitul lui martie. In schimb, pe partea de finantari imobiliare-ipotecare soldul este de numai 2,45 miliarde de lei (656 de milioane de euro). Totusi, datele BNR pot sa arate o imagine deformata, in conditiile in care includ in categoria creditelor de consum si pe cele acordate cu garantii imobiliare, care au valori ridicate si sunt utilizate frecvent pentru cumpararea de case.
Soldul total al creditelor in monede exotice (incluzand si finantarile pentru alte scopuri decat consumul sau investitiile imobiliare) era la sfarsitul lui martie de 8,7 miliarde de lei (echivalentul a 2,3 miliarde de euro).
Creditele in franci sunt utilizate de bancheri ca un instrument de marketing, fiind atractive prin dobanzile mici afisate. Nu mai putin de zece banci ofera in prezent alternativa contractarii de imprumuturi in franci elvetieni. Aceasta nisa a fost deschisa de maghiarii de la OTP in toamna lui 2005, iar intre timp inclusiv jucatori de top pe retail, precum Raiffeisen, Volksbank, Bancpost sau Piraeus au oferit alternativa francilor elvetieni.
Inclusiv nou intratii pe piata, precum portughezii de la Millenium sau turcii de la Garanti care au lansat anul trecut o ofensiva pe retail, se bazeaza si pe creditele in franci pentru a castiga teren. Unii jucatori ofera insa aceasta alternativa doar pentru creditele garantate cu ipoteca, nu si pentru cele de consum.
Grecii de la Banca Romaneasca ofera de asemenea aceasta varianta, iar in 2005 au incercat inclusiv sa vanda credite in yeni japonezi, insa au renuntat ulterior din cauza lipsei de cerere.
Citeste tot articolul in : Ziarul Financiar -Liviu Chiru





