Cum se modifica taxa de prima inmatriculare?

 »  Home »  Stiri »  Cum se modifica taxa de prima inmatriculare?


Cum se modifica taxa de prima inmatriculare?

[Vineri, 27 Apr 2007]

Presat de obiectiile Comisiei Europene, care a trimis scrisori de avertizare, Guvernul a decis sa trimita saptamana viitoare Parlamentului modificari ale taxei de prima inmatriculare pentru automobile, a anuntat ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.
El a subliniat ca taxa va fi calculata in functie de gradul de poluare a mediului si nu in functie de vechimea autovehiculului.

Astfel, Guvernul va solicita ca Ordonanta 110 privind taxa speciala, aflata in dezbatere la Camera Deputatilor, sa se intoarca la comisia de specialitate pentru a fi operate modificarile. Varujan Vosganian a precizat ca scala aferenta varstei vehiculului a fost crescuta de la 6 la 15 ani. Se are in vedere, totodata, ca autoritatile sa micsoreze cuantumul taxei, astfel incat aceasta sa scada pe masura ce varsta autovehiculului creste.

CE facuse observatia ca nivelul taxei pentru autovehiculele second-hand este extrem de ridicat in raport cu valoarea reziduala a masinii, romanii ajungand sa plateasca statului mai mult decat dadeau pe masina! De asemenea, se solicitase autoritatilor romane ca deprecierea autovehiculului sa fie reflectata cat mai fidel de coeficientul de reducere a taxei. Guvernul a mai promis ca, in cazul revanzarii sau al exportului unui autoturism intr-un alt stat membru al UE, vanzatorul isi va putea recupera o parte din banii platiti.

"Atunci cand o masina este exportata si are o vechime de, sa zicem, 5 ani si se socoteste ca durata ei de viata este de 15 ani, atunci taxa speciala va avea in vedere o perspectiva de poluare de 10 ani. Daca, dupa 5 ani, proprietarul autovehiculului vinde automobilul intr-o alta tara, atunci lui i se va restitui taxa speciala corespunzator perioadei din durata normata de viata a masinii in care masina nu va mai fi pe teritoriul Romaniei", a aratat ministrul Vosganian.

Executivul are de gand si introducerea unei proceduri speciale de contestare a taxei atunci cand platitorul nu este multumit de nivelul acesteia. Registrul Auto Roman va fi autoritatea tehnica in acest sens. In privinta observatiei CE privind tratamentul discriminatoriu intre masinile produse si inmatriculate in Romania si cele importate, solutia Executivului va tine cont de dreptul Romaniei de a-si stabili propriul sistem fiscal. "Atat autovehiculele noi, care circula si sunt produse in Romania, cat si cele noi importate si cele second hand, toate sufera aceasta procedura de inmatriculare. Pentru masinile noi din Romania exista o prima taxa de inmatriculare de circa 154 euro, iar pentru cele aduse din import exista taxe diferite, in functie de cilindrii si de vechime", a aratat ministrul Economiei, care a mai subliniat ca problema tratamentului discriminatoriu comporta insa discutii cu Comisia Europeana.

Desi nu au fost inca agreate de expertii UE, Varujan Vosganian a afirmat ca modificarile propuse sunt acoperitoare pentru observatiile CE. El a aratat ca, pentru autovehiculele cu nivel de poluare Euro 5, taxa este zero. Conform noilor modificari, pentru un autovehicul cu nivel de poluare Euro 4, cu o vechime mai mare de patru ani, taxa de prima inmatriculare se injumatateste, existand reduceri semnificative pentru toate nivelurile de poluare. Astfel, potrivit unor calcule preliminare, dupa amendarea Ordonantei, vom plati 140 euro pentru masini Euro 3 si Euro 4, noi, de productie romaneasca, 500 de euro pentru automobile Euro 4, noi, importate, 900 de euro pentru vehicule Euro 3, noi, importate, si 600 de euro pentru masini Euro 4 cu vechime de patru ani. Pentru Euro 5, taxa va fi in continuare, 0.

Ministrul Economiei a subliniat ca, in cazul in care nu se va reusi retrimiterea Ordonantei 110 la comisia parlamentara, Guvernul ar putea introduce modificarile in proiectul de OUG privind reducerea TVA la exporturi. Procedurile de modificare a taxei second-hand ar putea dura insa si cateva luni, pana cand Parlamentul va fi de acord cu noile reglementari, timp in care romanii vor scoate din buzunar sume corespunzatoare actualei grile de taxare, cea contestata de UE.

Taxa, in vigoare de la 1 ianuarie 2007, se calculeaza actualmente in functie de trei variabile: vechimea masinii, tipul de catalizator (euro) si capacitatea cilindrica a masinii. Nivelul taxei porneste de la 68 de euro, pentru autovehiculele noi, foarte mici, cu o capacitate cilindrica de 600 cmc, dotate cu euro 4 si ajunge pana la 8.586 euro pentru autoturismele mai vechi de sase ani, fara euro si cu o capacitate cilindrica de peste 3.000 cmc.


Citeste tot articolul in : CronicaRomana



Alte stiri financiare/auto similare


hacked by t0xxic

Companiile de leasing, lovite de fraude de milioane de euro

Companiile de leasing de pe piata locala s-au confruntat in acest an cu o inmultire a numarului de fraude, a caror valoare este de milioane de euro, in special in sectorul echipamentelor de.

Taxa auto editia toamna - iarna

Cititi mai jos Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2008 pentru stabilirea unor masuri privind taxa de poluare pentru autovehicule a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 825, din 08.12.2008....

UniCredit Leasing partener financiar pentru Mazda Romania

UniCredit Leasing Corporation va oferi servicii de finantare pentru clientii si dealerii Mazda din Romania incepand cu mijlocul lunii decembrie 2008. Prin intermediul Mazda Financial Services, UniCredit Leasing ofera leasing financiar si operational, pr

Taxa auto va fi de 750 - 4.800 de euro pentru masinile rulate

Triplarea taxei auto va duce la valori ale acesteia cuprinse intre 750 - 4.800 de euro pentru motorizarile mai des intalnite, de 1,4 si de 1,6 litri, indiferent de norma Euro, iar in cazul vehiculelor cu propulsoare mari Euro 2, proprietarul va plati mai

Lexus si Mercedes lanseaza pe sosele sedan hibrid de lux

Constructorii isi plimba cele mai noi modele de masini la toate targurile interantionale de profil, sperand sa atraga atentia cumparatorilor. Cum piata auto este in declin, iar tendinta este de a opta pentru masini cu consum redus sau cu combustibil ecolo

Politele RCA, mai scumpe din 2009 pentru soferii care fac accidente

Anul viitor vine cu reguli noi pentru soferi. Politele RCA vor fi incheiate dupa alte criterii decat pana acum, asta inseamna ca si costurile vor fi diferite, in functie de istoricul auto pe care il...

    BUBOR / ROBOR
    ON: 6
    1M: 5.92
    3M: 6.03
    6M: 6.23
    12M: 6.25
    EURIBOR
    1M: 0.847
    3M: 1.045
    6M: 1.269
    12M: 1.54
    LIBOR
     USDCHF
    1M: 0.25625 0.13167
    3M: 0.28844 0.17083
    6M: 0.4525 0.24
    12M: 0.76538 0.51833

    Evolutie BUBOR/EURIBOR
Home  ::   Taxe si acte auto  ::   Stiri auto  ::   Lumea auto  ::   Cauta Credit auto  ::   Cauta leasing auto   ::   Contact  ::   Asigurari auto  ::   Termeni si conditii  
Copyright © Credite-auto.ro 2007 - 2012
AutoMol.ro - taxa auto, chestionare auto, anunturi auto cu poza pt masini noi si masini second hand Compara dobanzi bancare la depozite si conturi de economii oferite de banci