Vesti rele de la Banca Centrala Europeana: vine scumpirea creditelor in euro
[Vineri, 04 Iul 2008]
Cei care au credite in euro trebuie sa suporte acum o crestere de dobanda, dupa ce au fost loviti de deprecierea leului. Banca Centrala Europeana (BCE) a marit ieri dobanda de referinta la euro cu un sfert de punct procentual, la 4,25% pe an, ceea ce avea un impact major si pe piata romaneasca, in conditiile in care peste jumatate din creditele contractate de firme si persoane sunt in euro.
Dupa socul deprecierii de curs din toamna trecuta, cei care au credite in euro trebuie sa suporte acum si povara cresterii dobanzii. Decizia BCE va crea efecte aproape imediat pentru cei care au credite cu dobanda indexata la indicatorul pietei monetare europene (EURIBOR). Ieri, indicatorul EURIBOR pentru scadenta de trei luni urcase la 4,96% pe an, fata de 4,66% pe an in ianuarie.
Nu cred ca intr-o perioada relativ scurta vom asista la o majorare a costului creditelor in valuta, pentru ca acesta include o marja suficienta. Depinde insa de politica fiecarei banci, cum isi ajusteaza marjele, a comentat pentru ZF Sorin Popa, director general adjunct al BRD-SocGen. El noteaza ca bancile sunt acum sub presiunea de a face profit pentru actionari, dupa ce pe plan international primul semestru al anului a fost dificil.
Cei care doreau sa contracteze un credit vad acum posibilitatile de a imprumuta sume mari limitandu-se. Scumpirea creditelor in euro, care inseamna practic rate mai mari pentru aceeasi suma imprumutata, vine in paralel cu scumpirea finantarilor in lei. BNR a majorat de sase ori dobanda la leu incepand din toamna trecuta, ducand-o de la 7% la 10% pe an.
Populatia are credite in euro luate de la banci de aproape 10 miliarde de euro, potrivit datelor BNR. Cererea pentru fintari in euro a fost foarte ridicata, soldul acestor credite inregistrand mai mult decat o dublare intre aprilie 2007 si aprilie curent. Practic, 44% din creditul luat de populatie este denominat in moneda europeana. In ciuda cresterii rapide si a socului de curs, populatia a acumulat restante relativ mici, de numai 29 de milioane de euro.
Citeste tot articolul in : Ziarul Financiar -Liviu Chiru
Alte stiri financiare/auto similare
Finantarile date de BRD Sogelease au urcat cu 20%
BRD Sogelease, divizia de leasing financiar a BRD-Groupe Societe Generale, a finantat in primele noua luni bunuri in valoare de 197,4 mil. euro, in crestere cu circa 20% fata de aceeasi perioada a anului...BRD anunta in devans un profit net de 285 milioane de euro la noua luni
Vanzarea participatiei la compania de asigurari Asiban a contribuit cu 62 mil. euro la castigul net.Vanzarea Asiban a rotunjit profitul net inregistrat de BRD...




